Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? - Cinci, domnule profesor. - Cinci? Şi la cîte ai căzut? - La patru.Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. - La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere.Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. - Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. - Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? - Absolut nimic, repetă el.Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. - Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! - Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus.Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! - A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace.Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun.Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. - Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? - Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns.Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el!Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană.Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui.Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX.Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! - Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. - Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească.Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită.Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi - că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield.În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. - Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. - Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu.Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!
Don't you think there's a time and place for everything? Don't you think if someone starts out to tell you about his father's farm, he should stick to his guns, then get around to telling you about his uncle's brace? Or, if his uncle's brace is such a provocative subject, shouldn't he have selected it in the first place as his subject - not the farm?
Después me imaginé a toda la panda dejándome en un maldito cementerio con i nombre escrito en una lápida y todo eso. Rodeado de tíos muertos. Jo, buena te la hacen cuando te mueres. Espero que cuando me muera alguien tenga sentido común suficiente como para tirarme al río o algo así. Cualquier cosa menos meterme en un maldito cementerio. Eso de que venga la gente los domingos a ponerte ramos de flores en el estómago y todo ese rollo. ¿Quién quiere flores cuando ya se ha muerto? Nadie.
Si quieren saber la verdad, no me gustan mucho las obras de teatro. No están tan mal como las películas, pero tampoco son como para volverse loco. Para empezar, me revientan los actores. Nunca actúan como la gente. Aunque ellos creen que sí. Algunos buenos lo hacen, un poco, pero no de una manera que te divierta verlo. Y si un actor es realmente bueno, se le nota que sabe> que es bueno y eso lo estropea todo.
I'm not trying to tell you that only educated and scholarly men are able to contribute something valuable to the world. It's not so. But I do say that educated and scholarly men, if they're brilliant and creative to begin with- which, unfortunately, is rarely the case- tend to leave infinitely more valuable records behind them than men do who are merely brilliant and creative. They tend to express themselves more clearly, and they usually have a passion for following their thoughts through to the end. And- most important- nine times out of ten they have more humility than the unscholarly thinker.
Then all of a sudden, something very spooky started happening. Every time I came to the end of a block and stepped off the goddam curb, I had this feeling that I'd never get to the other side of the street. I thought I'd just go down, down, and nobody'd ever see me again. Boy, did it scare me. You can't imagine.
I didn't care what kind of job it was, though. Just so people didn't know me and I didn't know anybody. I thought what I'd do was, I'd pretend I was one of those deaf-mutes. That way I wouldn't have any goddam stupid useless conversations with anybody. If anybody wanted to tell me something, they'd have to write it on a piece of paper and shove it over to me. They'd get bored as hell doing that after a while, and then I'd be through with having conversations for the rest of my life.
Hava güneşliyse durum o kadar kötü sayılmazdı, ama bir iki kez -tam iki kez- biz mezarlıktayken yağmur başladı. Korkunçtu. Yağmur yağıyordu çocuğun başındaki mezar taşına, karnının üstündeki çimlere. Her ter sırılsıklam olmuştu. Mezarlığı ziyarete gelen herkes deli gibi arabalarına koşmaya başladı. İşte bunu görünce deli oluyordum neredeyse. Bütün ziyaretçiler arabalarına atlayıp, radyolarını açabilirler, yemeğe bir yerlere gidebilirlerdi. Buna dayanamamıştım.
Orada öylece takılmamın nedeni; kendimce bir çeşit veda duygusu yaşamaya çalışmamdı. Birçok okuldan, birçok yerden ayrıldım, ayrıldığımı anlayamadım. Bundan nefret ediyorum. Ayrılışlarım acıklı, hatta kötü olabilir, ama bir yerden artık ayrılıyorsam bunu anlamak istiyorum. Bunu anlamadığınız zaman kendinizi daha kötü hissediyorsunuz.
Prăpastia către care cred că te îndrepţi e o prăpastie deosebită, îngrozitoare. Omul care cade nu poate simţi sau auzi cînd a atins fundul. Cade, cade la nesfîrşit. Asta se întîmplă cu oamenii care la un moment dat în viaţă au căutat ceva ce nu puteau găsi în mediul înconjurător. Sau care şi-au închipuit că nu-l pot găsi. Şi care atunci au renunţat să mai caute. Au renunţat încă înainte de a fi început să caute cu adevărat.
Dar să fi auzit despre ce vorbeau. În primul rînd că erau amîndoi cam ciupiţi. O pipăia pe sub masă şi, în acelaşi timp, îi povestea despre un coleg de-al lui care înghiţise un tub întreg de aspirină şi aproape că se sinucisese. Şi fata repeta întruna: «Vai, ce groaznic... Nu, iubitule. Nu, te rog. Nu aici.» Ce părere aveţi despre un tip care pipăie o fată şi în acelaşi timp îi povesteşte de unul care a vrut să se sinucidă? Pe mine m-au distrat grozav.
Çocuk müthişti. Kaldırımda yürümüyordu, ama kaldırımın hemen dibinden, dümdüz bir çizgide yürüyormuş gibi yapıyordu, çoğu çocuklar gibi ve durmadan, "Yakalarsa birini biri, çavdarlar arasında," şarkısını söylüyordu. Güzel bir sesi vardı. Üstelik, şarkıyı felaket iyi söylüyordu. Arabalar yanından vızır vızır geçiyor, frenler cayır cayır ötüyor o kaldırımın dibinden yürüyor, "Yakalarsa birini biri, çavdarlar arasında," şarkısını söylüyordu. Öyle hoşuma gitti ki. Artık pek fazla moral bozukluğu hissetmiyordum.
Se davvero avete voglia di sentire questa storia, magari vorrete sapere prima di tutto dove sono nato e com'è stata la mia infanzia schifa e che cosa facevano i miei genitori e compagnia bella prima che arrivassi io, e tutte quelle baggianate alla David Copperfield, ma a me non mi va proprio di parlarne. Primo, quella roba mi secca, e secondo, ai miei genitori gli verrebbero un paio di infarti per uno se dicessi qualcosa di troppo personale sul loro conto.
Ah nerede o günler, gerçekten öldüğüm zaman, şöyle aklı başında biri çıkıp beni denize filan atıverse, ne iyi olurdu. Ne yaparlarsa yapsınlar da, beni lanet bir mezara tıkmasınlar. Pazar günleri millet gelip karnınızın üstüne bir sürü çiçek filan koyacak, daha bir sürü zırvalık. Öldükten sonra çiçeği kim ne yapsın?
One thing about packing depressed me a little. I had to pack these brand-new ice skates my mother had practically just sent me a couple of days before. That depressed me. I could see my mother going in Spaulding's and asking the salesman a million dopy questions- and here I was getting the ax again. It made me feel pretty sad. She bought me the wrong kind of skates- I wanted racing skates and she bought hockey- but it made me sad anyway. Almost every time somebody gives me a present, it ends up making me sad.
Jane Gallagher. Jesus ... I couldn't get her off my mind. I really couldn't. "I oughta go down and say hello to her, at least.