ROMEO :'Tis torture and not mercy. Heaven is here,Where Juliet lives, and every cat and dogAnd little mouse, every unworthy thing,Live here in heaven and may look on her,But Romeo may not. More validity,More honorable state, more courtship livesIn carrion flies than Romeo. They may seizeOn the white wonder of dear Juliet’s handAnd steal immortal blessing from her lips,Who even in pure and vestal modesty,Still blush, as thinking their own kisses sin.But Romeo may not. He is banishèd.Flies may do this, but I from this must fly.They are free men, but I am banishèd.And sayst thou yet that exile is not death?Hadst thou no poison mixed, no sharp-ground knife,No sudden mean of death, though ne'er so mean,But banishèd to kill me?—Banishèd!O Friar, the damnèd use that word in hell.Howling attends it. How hast thou the heart,Being a divine, a ghostly confessor,A sin-absolver, and my friend professed,To mangle me with that word banishèd?
Că-s însușiri alese-n toate cele. Țărâna-i mama firii și sicriul, Ea face din ce-i mort să nască viul,Și sânul ei îl dă la fiecare, La toți copiii, de-orice soi ce are.Ce felurite sunt în lume toate!O, sunt puteri de viață minunateÎn ierburi, în copaci, în piatră chiar!Din toate câte din pământ răsarNimic nu-i rău să n-aibă-o parte bună,Ci-n rău ce-i bun adesea se răzbună.Când e-abătută calea lui cea dreaptă,Virtutea chiar se poate face viciuȘi viciul poate-a se-nălța prin faptă.E și balsam de leac într-un caliciuGingaș de floare, dar e și otravă;Când o miroși, mireasma e suavă,Dar când o guști, inima nu-ți mai bate.În om, ca și în plantă și în toate,Sunt doi stăpâni mereu în dușmănie:E bunul har, e crunta lăcomie.Și când spre cer mai rău înclină sorții,Atuncea vine negrul vierme al morții...
QUEEN MARGARET:From forth the kennel of thy womb hath creptA hell-hound that doth hunt us all to death:That dog, that had his teeth before his eyesTo worry lambs and lap their gentle blood,That foul defacer of God's handiwork,That excellent grand tyrant of the earthThat reigns in galled eyes of weeping souls,Thy womb let loose to chase us to our graves.
BENVOLIO: It was. What sadness lengthensRomeo’s hours?ROMEO: Not having that, which, having, makesthem short.BENVOLIO: In love?ROMEO: Out—BENVOLIO: Of love?ROMEO: Out of her favour, where I am in love.BENVOLIO: Alas, that love, so gentle in his view,Should be so tyrannous and rough in proof!ROMEO: Alas, that love, whose view is muffled still,Should, without eyes, see pathways to his will!