Dinspre teatrul ce-l avea acum în față venea înăbușit zgomotul publicului și câte o subită izbucnire metalică de-a fanfarei militare. Lumina iradia în sus prin acoperișul de sticlă, dând teatrului o înfățișare de arcă festivă, ancorată printre casele greoaie, priponită de țărm cu delicatele lanțuri ale lampioanelor. O ușă laterală a teatrului se deschise brusc și o suliță de lumină zbură pieziș peste peluze. O subită izbucnire de muzică țâșni din arcă, preludiul unui vals; și când ușa laterală se închise din nou, ascultătorul mai auzea ritmul stins al muzicii. ... Neliniștea îl părăsi, ieși din el ca o undă de sunet; purtată de valurile muzicii curgătoare, arca pornise în călătorie trăgându-și pe urmele ei lanțurile de lampioane. Dar un zgomot ca al unei artilerii de pitici îi curmă înaintarea. Erau aplauzele care salutau intrarea în scenă...
That’s all I was: a terrible flirt, coquettish and amusing. I had a few plus points, which kept me in everybody’s good graces: I was hardworking, honest and generous. I would never have refused anyone who wanted to peek at my answers, I was magnanimous with my candy, and I wasn’t stuck-up. Would all that admiration eventually have made me overconfident?
In pompous nothings on his side, and civil assents on that of his cousins, their time passed till they entered Meryton. The attention of the younger ones was then no longer to be gained by him. Their eyes were immediately wandering up in the street in quest of the officers, and nothing less than a very smart bonnet indeed, or a really new muslin in a shop window, could recall them.
Mândrie, nădejde, dorință, ca niște ierburi strivite în inima lui, înălțau aburii unei tămâi înnebunitoare către ochii minții. Alerga la vale în iureșul aburilor de mândrie rănită, nădejde pierdută și dorință contrariată, fără de veste stârniți. Țâșneau înalțându-se în fumuri dense și înnebunitoare dinaintea ochilor săi chinuiți și se risipiră deasupră-i , până când, în sfârșit, aerul fu iarăși limpede și rece.
Истината е, че Джей Гетсби от Уест Ег, Лонг Айлънд, се е родил от платоничното си схващане за самия себе си. Той бе син на бога - израз, който, ако означава нещо, означава именно това - и трябваше да върши същата работа, която върши небесният му баща, да служи на една широко разпространена вулгарна и евтина красота.