I saved the cupboard until the third day. I looked carefully over the door first, inside and out, then the walls with their brass hooks—how could they have overlooked the hooks? Why didn’t they remove them? Too close to the floor? But still, a stocking, that’s all you’d need. And the rod with the plastic hangers, my dresses hanging on them, the red woollen cape for cold weather, the shawl. I knelt to examine the floor, and there it was, in tiny writing, quite fresh it seemed, scratched with a pin or maybe just a fingernail, in the corner where the darkest shadow fell: Nolite te bastardes carborundorum.
What was in them (magazines) was promise. They dealt in transformations; they suggested an endless series of possibilities, extending like the reflections in two mirrors set facing one another, stretching on, replica after replica, to the vanishing point. They suggested one adventure after another, one wardrobe after another, one improvement after another, one man after another. They suggested rejuvenation, pain overcome and transcended, endless love. The real promise in them was immortality.
Lady Catherine was extremely indignant on the marriage of her nephew; and as she gave way to all the genuine frankness of her character in her reply to the letter which announced its arrangement, she sent him language so very abusive, especially of Elizabeth, that for some time all intercourse was at an end.
Ce se întîmplă cu tine, băiete? mă întrebă. Vorbea destul de aspru pentru felul lui de a fi. Cîte materii ai urmat în trimestrul ăsta? - Cinci, domnule profesor. - Cinci? Şi la cîte ai căzut? - La patru.Îmi amorţise fundul stînd pe pat. În viaţa mea nu stătusem pe un pat atît de tare. - La engleză am trecut, i-am spus, fiindcă poveştile cu Beowulf şi cu Lord Randal, fiul meu le-am învăţat încă de pe vremea cînd eram la Whooton. Şi, de fapt, la engleză nu trebuia să fac mai nimic, decît să scriu din cînd în cînd cîte o compunere.Bătrînul nici nu mă asculta. N-asculta niciodată cînd îi vorbeai. - Eu unul te-am trîntit la istorie fiindcă n-ai ştiut absolut nimic. - Ştiu, domnule profesor, vă înţeleg. Ce era să faceţi? - Absolut nimic, repetă el.Tare mă înfurie cînd oamenii repetă de două ori un lucru pe care tu l-ai recunoscut de prima dată. Şi pe urmă a mai spus-o şi a treia oară. - Dar absolut nimic. Ai deschis cartea măcar o dată, în trimestrul ăsta? Eu mă îndoiesc. Spune drept! - Păi, ştiţi, am răsfoit-o... de vreo două ori, am spus.Nu voiam să-l jignesc. Îi plăcea istoria la nebunie! - A, ai răsfoit-o! spuse el foarte ironic. Uite, hm, teza ta e acolo sus pe raft, deasupra teancului de caiete. Ad-o, te rog, încoace.Era o figură urîtă din partea lui. Dar n-am avut încotro, m-am dus şi i-am adus-o. Pe urmă, m-am aşezat din nou pe patul lui de ciment. Mamă, nici nu ştiţi ce rău începuse să-mi pară că venisem să-mi iau rămas bun.Ţinea lucrarea mea de parc-ar fi fost o bucată de rahat sau mai ştiu eu ce. - Am studiat cu voi egiptenii de la 4 noiembrie la 2 de¬cembrie, îmi zise. Singur ai ales să scrii despre ei la lucrarea facultativă de control. Vrei să auzi ce-ai scris? - Nu, domnule profesor, nu face, i-am răspuns.Cu toate astea, începu să citească. Nu poţi opri niciodată un profesor să facă un anumit lucru, dacă s-a hotărît să-l facă. Oricum, face tot ce vrea el!Egiptenii sînt o rasă veche de caucazieni care locuiesc într-una din regiunile din nordul Africii. Africa, după cum ştim cu toţii, e cel mai mare continent în emisfera răsăriteană.Şi eu eram obligat să stau şi s-ascult toate tîmpeniile astea! Zău că era urît din partea lui.Pe noi, astăzi, egiptenii ne interesează din mai multe motive. Ştiinţa modernă n-a descoperit nici pînă azi ce substanţe misterioase întrebuinţau cînd îmbălsămau morţii, pentru ca feţele lor să nu putrezească secole la rînd. Această enigmă interesantă continuă să constituie o sfidare pentru ştiinţa modernă a secolului XX.Se opri şi puse jos lucrarea. Începusem să-l urăsc! - Eseul tău, ca să-i zicem aşa, se opreşte aici, spuse cît se poate de ironic. N-ai crede că un tip atît de bătrîn poate fi atît de ironic şi aşa mai departe. Apoi adăugă: Şi în josul paginii mi-ai scris şi mie cîteva cuvinte. - Ştiu, ştiu, i-am răspuns precipitat, ca să-l opresc înainte de a-ncepe să citească.Dar parcă mai putea cineva să-l oprească?! Ardea ca un fitil de dinamită.Dragă domnule Spencer (citi el cu glas tare), asta e tot ce ştiu eu despre egipteni. Nu reuşesc să mă intereseze, cu toate că dumneavoastră predaţi foarte frumos. Să ştiţi totuşi că nu mă supăr dacă mă trîntiţi - că în afară de engleză tot am picat la toate materiile. Cu stimă, al dumnea¬voastră, Holden Caulfield.În sfîrşit, a pus jos lucrarea mea nenorocită şi mi-a arun¬cat o privire de parcă m-ar fi bătut măr la ping-pong sau mai ştiu eu ce. Cît oi trăi nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea. Dacă le-ar fi scris el, eu unul nu i le-aş fi citit niciodată. Zău că nu. Şi, de fapt, nu-i scrisesem notiţa aia nenorocită decît ca să nu-i pară prea rău că mă trînteşte. - Mă condamni că te-am trîntit, băiete? m-a întrebat el. - Nu, domnule profesor, zău că nu! i-am răspuns eu.Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!